În România, fotbalul s-a născut la Arad. Și mai trăiește. Baronul Neuman, Iosif Petchovschi... Fotbalul spectacol, onest și cinstit. Adevărat
Cultura fotbalului arădean se transmite din generație în generație. Performanțele neegalate de nici o echipă din provincie: cele 6 titluri de campioană și 2 cupe nu sunt doar niște date statistice. Ele obligă generațiile de astăzi să ducă mai departe culorile clubului pentru că nimeni nu are voie să uite cine a fost și este UTA ARAD
Familia baronului Neuman e sinonimă cu dezvoltarea orașului. Ei dețineau câteva fabrici importante precum și ITA - Industria Textilă Arădeană
Francisc Neuman, născut la Arad în 1910, merge să studieze în Anglia. Devine suporter al echipei Arsenal Londra, prezent etapă de etapă.
Revenit în țară, a făcut un stagiu de pregătire la Fabrica de textile, lucrând cot la cot cu muncitorii, iar la finalizarea acestui stagiu impus de unchiul său Carol, preia conducerea fabricii.
În anul 1930 Carol Neuman emigrează în Statele Unite ale Americii, iar în anul 1935 fratele său mai mare Eduard, care conducea Fabrica de spirt și drojdie (Indagrara), emigrează în Cuba, astfel Francisc preia toate afacerile familiei, la numai 25 de ani.
Ajuns la conducerea firmei la 33 de ani, Francisc Neuman avea un program bine stabilit. La 6 dimineața intra pe poartă la I.T.A și vizita toate secțiile (uzina avea peste 7.000 de muncitori). La ora 8, pleca spre fabrica de spirt și drojdie, iar la 10 lua masa cu conducerea firmei. La 11, se întorcea la I.T.A. După-masa, inspecta secțiile ambelor întreprinderi.
Odată cu preluarea afacerilor, Francisc Neuman a început un proces de modernizare a fabricilor, astfel la Fabrica de textile (ITA) introduce sitemul Bedaux prin care producția a fost urmărită zilnic, iar contabilitatea a avut la zi datele situației finaciare. Angajează ingineri din Germania, Austria, Cehoslovacia și Elveția. A construit o colonie de case pentru angajați cu creșă și grădiniță. A construit o cantină, unde angajații serveau masa zilnic într-o pauză de jumătate de oră. Astfel, a făcut din I.T.A. cea mai renumită uzină de textile în prelucrarea bumbacului și a devenit foarte popular printre angajați. În anul 1936 întreprinderea a avut peste 2000 de angajați, iar în anul 1938 o firmă din Anglia se oferă să o cumpere...
La scurt timp de la revenirea în țară din Anglia se implică la AMEFA. Războiul întrerupe campionatul... Când fotbalul se reia, baronul nu mai e dorit la conducerea unui club muncitoresc. Noul avânt proletar își făcuse simțită prezența. Neuman înțelege, dar nu renunță - pasiunea pentru fotbal îl face să înființeze propria echipă: ITA.
👉 Construiește un stadion - cel mai modern din țară la acea oră. Gazonul a fost adus pe calea aerului din Anglia, cu containere speciale. Inaugurat pe 1 septembrie 1946, la un amical cu Ciocanul: 13.000 de oameni, se plătea de 3/4 ori prețul pe BILET ... Petchovschi unicul gol al meciului
De la Dunare, la Sena, Din Carpați, la Pirinei, Toți utiștii se aduna, să vadă un meci și ei, Toți iau mingea și-o încearcă și o joacă armonios, Numai unul stă pe bancă și suspină dureros, E Petchovski fotbalistul, ce-ți încântă inima, Tot Aradul îl admira, împreună cu UTA!...
1946/1947. Prima participare și primul titlu național, la 11 puncte diferență de Carmen București
1947/1948. Al doilea titlu, un impresionant golaveraj 129-21. Bonyhadi 49 de goluri, un record neegalat
....Începând cu anul 1938, din cauza celui de Al Doilea Război Mondial, membrii familiei Neuman au părăsit Aradul, Francisc Neuman fiind singurul care a rămas.
În anul 1947, după preluare puterii de către comuniști, Baronul a fost arestat, petrecând opt luni în închisoare, averea fiindu-i confiscată. După eliberare a fost dus la marginea orașului și a fost sfătuit să plece din țară. Fără nici un ban, a emigrat în Elveția, unde se afla sora sa Maria, apoi s-a mutat la Salzburg, în Austria, unde și-a cunoscut soția cu care a emigrat în Statele Unite, la New York, în anul 1952 și cu care a avut doi copii: Andrew Alfred și Mary-Louise.
La 30 septembrie 1970, după eliminarea echipei Feyenoord Rotterdam de către UTA, în Cupa Campionilor Europeni, pe adresa clubului a sosit o telegramă pe care scria „Bravo!” și a fost semnată F. N.
Nicolae "Coco" Dumitrescu este numele comun pentru cele 6 titluri câştigate, 4 ca jucător şi 2 ca antrenor‼️
Un meci oprit de-o veste tristă
Era minutul 23 al partidei UTA-Poli Iași din etapa a opta a campionatului, la 6 octombrie 1968. Axente a centrat de pe dreapta și Loli Lereter a marcat cu capul, deschizând scorul. Stadionul arădean a izbucnit în urale. După ce jucătorii au terminat îmbrățișările, crainicul a anunțat că marele Petschovschi a murit în acea duminică de toamnă, cu doar câteva minute în urmă. Înainte să se reia jocul de la centru, jucătorii s-au oprit înmărmuriți. Coco Dumitrescu, fosta aripă stângă, spre care plecau pasele lui Ceala, acum antrenor principal la UTA, a izbucnit în lacrimi. Spectatorii, în număr de 11.000, cum atestă presa vremii, s-au ridicat în picioare și au ținut din proprie inițiativă un minut de reculegere. Meciul s-a reluat cu greu și s-a terminat 2-0 pentru arădeni, care aveau să ia în acel an al cincilea lor titlu. Dar nu asta era important, ci faptul că marele Ceala murise. Oamenii se așteptau cumva, de multă vreme era bolnav de cancer laringian, dar vârsta de doar 47 de ani și dimensiunea imensă a defunctului au făcut ca în Arad să nu se vorbească vreme de câteva zile decât despre asta. La înmormântare au fost peste 5.000 de oameni.
70-'71, CCE, Feyenoord - UTA 1-1/0-0, prima calificare din istorie reuşită în faţa unei deţinătoare de CCE
Formația din Arad a purtat mai multe nume - ITA, Flamura Roșie, UTA, FCM UTA, CSM UTA, UTA Bătrâna Doamnă. Indiferent însă cum s-a numit trupa de pe malurile Mureșului, "ea a impresionat prin priceperea, modestia, răbdarea și moderația de care a dat mai mereu dovadă", după cum avea să scrie Ioan Chirilă la un moment dat.
























































