miercuri, 29 aprilie 2026
marți, 28 aprilie 2026
HAYDN - Simfoniile londoneze
5 lucrări celebre ale lui Joseph Haydn
Missa brevis în Fa major – O liturghie corală considerată prima compoziție autentificată a lui Haydn. Comparativ cu alți compozitori, Haydn nu era cunoscut pentru muzica bisericească, însă aceasta a jucat un rol important în dezvoltarea sa timpurie.
Concertul pentru violoncel nr. 2 – O lucrare de seamă scrisă pentru orchestra Esterházy a prințului Nikolaus. Ultima sa parte este un rondo remarcabil (intitulat „Rondo Allegro”).
Simfonia nr. 94 „Surpriza” – Această simfonie în sol major este faimoasă pentru acordul neașteptat fortissimo din măsura a 16-a a celei de-a doua părți.
Simfonia nr. 103 „Sunet de tobe” – Cunoscută pentru deschiderea sa impresionantă, marcată de un puternic sunet de tobe care domină mișcarea Allegro de deschidere, potrivit Masterclass.
Simfonia nr. 104 „Londra” – Cunoscută sub numele de Simfonia londoneză în Anglia și Simfonia Salomon în spațiul germanic (în onoarea impresarului german care a organizat turneul lui Haydn la Londra), aceasta a fost ultima sa simfonie și un punct culminant al creației sale târzii.
duminică, 26 aprilie 2026
Ghebele de la Tata și Bunătățile de Hălmagi😛👉
#breakfast #tradition 👆La DEVA - găsiți și VIRȘLI de Hălmagi la Magazinul alimentar ALEX de la Casa de Cultură
ARDEAL
😛 ȚARA MOȚILOR în bucate
👆IA cu PITĂ și MUȘTAR❗❗
ARADUL
Caltaboș
Un cârnaț - 🙊🙊ar putea participa și câștiga detașat chiar un concurs cu celebrii producători tradiționali din Ținutul Secuiesc.....
marți, 21 aprilie 2026
Plăcintă cu dovleac și covrigi la șnur 👆Nordul Piteștiului💜
🌷📸📸Parcul Cinema Lumina
SUPERBE LALELE multicolore
Plăcintă cu dovleac și covrigi la șnur👆Ambele nu erau pe vremea când eram eu în PITEȘTI 💜 - 2023... 👉La fel și cu SIMFONIA LALELELOR🙂 de la ediție la ediție se aduce ceva în plus, îmbunătățește experiența🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷
MEDEEVA PAN
Nordmark Residence
😛🍕🍕PIZZAAA
Primăria Municipiului PITEȘTI 🌷
Pe centrul orașului
Muuult dovleac😛😃😃
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
Când ajungeți în județul HUNEDOARA 👆la Piața din DEVA să mergeți❗❗Standul cu PÂINE de la GLAVA PANIRO🐿️ Există tot felul de recomandări ...
























































